Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alimentare-carburant

În vacanţă, costurile de transport pot fi reduse substanţial, dacă ştiţi de unde să cumpăraţi combustibil.Vezi aici lista statelor pe care este bine să le eviţi.

Costurile de transport pentru românii care intenţionează să plece în vara aceasta peste graniţe cu maşina proprie  pot fi minimalizate dacă alimentează doar în ţările cu preţuri mici la benzină şi motorină.

Sfatul cel mai important: nu vă faceţi plinul din România, dacă aveţi de gând să tranzitaţi Bulgaria. Vecinii noştri au cele mai mici preţuri la benzină şi motorină din UE, astfel că de acolo vă puteţi umple şi canistrele. Preţul mediu al celui mai vândut sortiment de benzină, Euro Super 95, este de 1,16 euro, iar pentru motorină se percepe în medie 1,18 euro pe litru, potrivit buletinului săptămânal al UE, „Oil Buletin” din 20 iunie. În România preţul este de 1,23 de euro pe litru la benzină şi de 1,21 de euro la motorină.
 
În condiţiile în care nu treceţi prin Bulgaria, este mai ieftin să cumpăraţi cât mai mult din România. Asta dacă nu aveţi drum în Cipru, unde benzina costă 1,21 de euro pe litru iar motorina 1,27 lei pe litru sau Estonia unde găsiţi carburat cu 1,218 euro litrul de benzină şi 1,213 euro litrul de motorină.
 
Oricare ar fi destinaţia finală, nu alimentaţi din Grecia, pentru că acolo veţi găsi cele mai mari preţuri la carburant din Uniune: 1,67 de euro pentru litrul de benzină şi de 1,48 de euro pentru litrul de motorină.
 
Dacă, spre exemplu, ţara de destinaţie este Italia, veţi călători mai ieftin dacă cumpăraţi suficient carburant din România pentru a vă ajunge până în Austria. Aceasta în condiţiile în care, în Ungaria veţi scoate din buzunare 1,39 de euro pentru un litru de benzină şi 1,36 de euro pentru unul de motorină, adică cu 0,2 şi respectiv 0,3 euro mai mult decât în Austria. De altfel, Austria ar trebui să fie ţara de unde cumpăraţi şi pentru a vă întoarce din Italia, căci aici litrul se vinde cu 1,52 euro în cazul benzinei şi cu 1,41 în cazul motorinei.
 
Dacă mergeţi mai departe, spre Spania, este de evitat ca locaţie pentru alimentare Franţa, unde este mai scump decât în ţara de destinaţie: 1,5 euro faţă de 1,32 de euro litrul în cazul benzinei şi 1,33 de euro faţă de 1,27 euro în cazul motorinei. Pentru a face economii, tot din Spania ar fi bine să cumpăraţi şi dacă ajungeţi în Portugalia. Aici un litru de benzină costă 1,55 de euro iar unul de motorină 1,36 de euro.
 
Pentru a ajunge cât mai ieftin în Germania, alimentaţi în România şi în Austria. Aceasta în condiţiile în care preţul din Ungaria este de 1,39 de euro pe litru de benzină şi de 1,37 de euro litrul de motorină, adică cu 0,3 euro şi respectiv 0,4 euro mai scump decât în Austria. În Germania, este şi mai costisitor: 1,54 euro litrul de benzină şi 1,40 euro litrul de motorină.
 
Dacă aveţi în plan să vedeţi Praga, drumul cel mai ieftin este dacă faceţi plinul în România şi în Ungaria. Nu este foarte rău nici în ţara de destinaţie, Cehia, unde costul benzinei ajunge la 1,44 de euro litrul de benzină sau 1,33 litrul de motorină. Pe această rută, cel mai costisitore este Slovacia: 1,45 de euro litrul de benzină şi 1,33 de euro cel de motorină. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alimentare-carburant
DorohoiNews.ro, 27-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro